Clienţii Orange – victimele unei tentative de furt de date prin SMS şi Internet

Abonaţii operatorului de telefonie mobilă Orange au fost supuşi, ieri, unei tentative de fraudă, după ce au primit un SMS prin care erau anunţaţi că au primit un bonus. În plus, aceştia erau invitaţi să acceseze un cont de plăţi pe o pagină de Internet cu adresă asemănătoare şi cu design identic cu pagina oficială. Metoda de fraudare este cunoscută sub denumirea de “phishing”.

Prin accesarea contului Web Care, clienţii au posibilitatea să îşi plătească factura lunară, să reîncarce cartele sau să achiziţioneze telefoane, accesorii sau cartele preplătite pe site-ul internet al companiei, cu cardul bancar. “În ultima perioadă, atacurile de acest tip asupra companiilor din România s-au înmulţit în mod îngrijorător. Orange România a fost supusă mai multor tentative de fraudă prin e-mail, mesaje scrise, scrisori, apeluri telefonice sau prin alte mijloace de comunicare”, a declarat directorul de relaţii publice al operatorului de telecomunicaţii, Amalia Fodor. Orange aminteşte că nu solicită clienţilor săi, prin e-mail, mesaje scrise, scrisori, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi, informaţii referitoare la conturi bancare, parole personale sau coduri de reîncărcare.

Sursa: Gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *